Despre lupta, daruire si victorie………
octombrie 31, 2008
O buna prietena mi-a trimis linkul urmator pe care va indemn sa-l accesati http://www.lombardimovie.com/ . Imi place sa ma uit la filmuletul asta. E drept ca are o semnificatie pentru mine cu atat mai mult cu cat l-am primit de ziua mea. Vizionare placuta.
Sunt mereu întrebat ce m-a determinat să aleg social-democraţia. Nu voi dezvolta motivaţia sentimentală si crezul meu în valorile si principiile social- democraţiei, pentru că numărul oamenilor care cred că încă mai esti in politică pentru niste valori si principii în care crezi, este tot mai mic.
Voi face însă o paralelă absolut onestă între manifestările care au consacrat stânga si dreapta în ultimii ani din viata noastră, precum si între efectele pe care aceste manifestări le au asupra noastra. La baza prezentării mele stau realitătile pe care le-am trăit si le trăim cu toţii in România.
Guvernarea de dreapta a anilor 1996-2000 – a debutat, având toata deschiderea Europei, toată sustinerea societătii civile românesti. Aveau guvernanţii inclusiv entuziasmul cetăţenesc al visului implinit cu privire la sănătatea si robustetea democrţtiei românesti, alternanţa la guvernare funcţiona. Toţi românii asteptau sa vadă inflaţia de specialisti, pe care, cu chipul său de profesor select, ni-i promitea exponentul dreptei de atunci.
Ce au fǎcut cei de dreapta în răspuns la întreaga plajă de premise favorabile.
Au început prin a declara razboi sistemului, au popularizat sub toate formele buna lor perceptie si implicit a noastră, a românilor în Europa. Au vorbit mult, enorm, doar din dorinţa de a ne arăta ce alegere desteaptă au facut românii. Au început sa realizeze că nu mai încap unii de alţii; ei de ei. Au început certurile si tensiunile, la început mai slab mediatizate, mai apoi ele nu au mai fost ascunse. S-au dat lovituri de palat, s-au înjurat si ocărât. In timpul asta noi credeam cǎ pe undeva în liniste, specialistii lucrează. In viaţa noastră era din ce în ce mai rău. Am fost răbdători si am asteptat să-si termine circurile. A crescut inflaţia, viaţa economică a sărit în aer, grevele se ţineau lanţ în toate domeniile de activitate. Primeam avertismente că suntem prinsi cu temele nefăcute de Uniunea Europeană. Oamenii ăstia continuau sa se certe. Specialistii, a devenit evident pentru toţi că nu există. Măsurile aplicate o confirmau cu desăvârsire. Liberalul Remes vorbea despre prosperitatea economică născută din scheme liberale, în timp ce instituia taxe si impozite peste cele existente, din ce în ce mai multe, mai dese si mai creţe, culminând cu taxa pe scaunul din crâsmă, care l-a si făcut atunci celebru. Mai târziu avea să se remarce si prin alte simpatice bonusuri culinare.
Mandatul lor s-a incheiat chinuit si chinuitor cu niste realităţi evidente, fără potenţial de a fi contestate: am ratat direcţia spre Uniunea Europeană, starea conflictuală pe care au generat-o ne coplesea pe toţi, specialistii mult promisi nu au existat, au fost redusi la tăcere chiar si profesionistii; ce mai ?- presedintele s-a declarat învins de sistem. Noi românii nu mai încăpeam de ei sa ne plângem cuiva.
2000- 2004 – guvernarea noastră, de stânga – a recuperat direcţia spre Uniunea Europeană, a incheiat toate capitolele de negociere, a reasezat sistemul fiscal, a asigurat pactul social cu toate sindicatele si patronatele, a asigurat traseul cresterii economice, a securizat frontiere – realizând ridicarea vizelor, a finalizat autostrada Soarelui, a dat startul pentru autostrada Transilvania – proiect vital pentru noi ardelenii dar si pentru conexiunea tuturor românilor cu Europa.
2004- prezent : guvernare de dreapta : Spumă portocalie, zâmbete si dansuri. Doamna Pippidi cu corul societăţii civile triumfa strident pe toate posturile. Apoi a tăcut. Au inceput guvernanţii să ţipe, la început doar la noi pesedistii; autostrada Transilvania a fost scuipată în décor de presedintele recent uns- la naiba cu necesitătile ardelenilor; goană cu surle si trâmbite după coruptie: uite coruptul la DNA, uite PSD-istul gras si sănătos. FMI-ul să dispară, nu avem noi nevoie de lecţiile lor. Erau prea mulţi si prea destepţi, nu mai încăpeau. Au continuat să răcneasca, de astă dată unii la alţii. Nu s-au mai oprit nici până in prezent. Pentru a aduce ceva nou în profilul lor, au început să ţipe la toţi românii. De ce-i facem de rusine în Italia, noi românii, pe ei, guvernanţii – demni de axe politice principale; de ce naiba ne îmbolnăvim si vrem la terapie intensivă, chiar nu înţelegem că e scumpă spitalizarea; cum ne permitem să ne folosim de prevederile constituţiei pentru a–l avertiza pe presedintele stăpân peste universul nostru gri. Cum adică le e foame pensionarilor si de ce au nevoie si de medicamente; de ce mai vrem să fie sustinuţi oamenii din agricultură, e grea munca acolo, ei chiar nu au înţeles cât de eficiente sunt speculaţiile bursiere?
Se incheie mandatul lor. Sunt toţi, dusmani cu toată lumea. Corupţi nu au găsit. Oamenii din ţară o duc mai rău. Impozitarea e excesivă. Spitalele României anului 2008 sunt deprimante, pensionarii sunt tristi, tinerii sunt cu sperantele frânte; Boc continuă să vorbească fără pauze.
E cert, românii urăsc politica si politicienii.
Sunt de stânga pentru că nu pot aprecia exemplele dreptei românesti. Sunt de stânga pentru că nu vreau să-mi ia nimeni dorinţa de a face ceva frumos pentru români.
Mă opresc. Vă spun doar atât: de asta sunt eu pesedist.
Azi e ziua mea si le spun cu această ocazie clujenilor mei că-mi doresc darul reprezentării lor. Nu-i voi dezamăgi, eu pesedistul Mircea Jorj, cu atât mai mult cu cât le fac acest jurământ de ziua mea. La mulţi ani dragi prieteni.
Interviu Monitorul de Cluj 29.X.2008
octombrie 29, 2008
http://monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/jorj_doresc_sa_alung_camioanele_din_acest_oras_50576.html
INTERVIU * Viziune de stinga pentru clujeni: stabilitate si echilibru
Jorj: “Doresc sa alung camioanele din acest oras”
Candidatul PSD in Colegiul 3 Camera Deputatilor vrea sa rezolve problemele de trafic si sa le ofere clujenilor un trai linistit si stabil.
| “Foarte multi au criticat acest sistem uninominal spunind ca, daca iesi intr-un colegiu pe locul intii poti sa nu iesi deputat. Daca nu ar fi asa si toti cei care ies pe locul unu ar iesi deputati, ar exista o lipsa de reprezentativitate a minoritatilor celor care voteaza”, explica Mircea Jorj un avantaj al actualului sistem de vot |
monitorul: Sinteti unul dintre cei mai vechi membri ai PSD Cluj. De ce ati intrat in acest partid?
Mircea Jorj: Intr-adevar, sint membru PSD de foarte multa vreme. Am avut foarte multa activitate la nivelul organizatiei de tineret si am crezut intotdeauna in ideile de stinga. In Romania, singurul partid de centru-stinga este PSD-ul. In plus, am si in familie o traditie si o afinitate fata de zona de stinga.
Care sint principalele realizari in activitatea de pina acum care va recomanda ca un bun deputat pentru clujenii din Colegiul 3?
Am 16 ani vechime in activitate, in munca, dintre care 6 ani in administratie: trei ani in administratia centrala in corpul de control al ministrului Turismului in perioada Guvernarii Nastase si 3 ani de zile am fost secretarul municipiului Cluj-Napoca. Jumatate de mandat ca secretar am prins perioada Funar si cealalta jumatate a fost in perioada actualului primar, Emil Boc. Cunosc foarte bine problemele cetatenilor, atit la nivel central, cit si la nivel local, avind o experienta destul de vasta intr-un timp foarte scurt. Am acumulat foarte multa informatie pe ceea ce inseamna administratie locala si centrala; in mod special pe administratia locala, intr-adevar, am o expertiza foarte buna.
Ati intrat mai tirziu in lupta electorala, inlocuindu-l pe Sorin Bota, care candideaza acum in alt judet. Credeti ca va dezavantajeaza acest lucru in vreun fel?
Categoric nu. Eu, de altfel, am preluat acest colegiu pentru ca locuiesc aici de multi ani de zile si cunosc foarte bine si pensionarii si tinerii din acest colegiu si pe toate celelalte categorii sociale care locuiesc aici. De aceea, nu cred ca poate fi vorba despre vreun dezavantaj.
Cu ce proiecte veniti in fata alegatorilor?
De multi ani de zile, eu am avut foarte multe discutii cu oamenii din acest colegiu. Cea mai mare problema in momentul de fata o reprezinta traficul greu, care este o problema reala si este o problema regionala, de altfel. Este o zona foarte afectata de acest trafic greu si, de aceea, una dintre axele mele principale va fi cea legata de problema infrastructurii. Doresc enorm de mult sa alung camioanele din acest oras si asta se poate face cu o prioritizare si cu o sustinere de la nivel central, parlamentar si de la Ministerul Transporturilor. Trebuie sa se urgenteze finalizarea tronsonului de autostrada cuprins intre Gilau si Cimpia Turzii. Practic, pe varianta de vest vom scoate astfel traficul greu. Varianta centurii ocolitoare Apahida-Vilcele stagneaza in momentul de fata datorita faptului ca nu exista finantare. Ma voi implica activ in finalizarea acestor doua proiecte prin atragerea sumelor necesare. Intre Gilau si Cimpia Turzii s-au finalizat 6-7 kilometri pe zona de mijloc, total ineficient. Capetele nu fac jonctiunea cu drumurile nationale si unul dintre proiectele mele va fi sa fortez aceasta finalizare. Un alt aspect ar fi siguranta sociala. Foarte multi cetateni, cei mai multi de altfel, pun accent pe siguranta sociala, si aici avem un pachet de acte normative sustinute de mine si colegii mei care candideaza. Ne dorim enorm de mult sa avem pentru toate categoriile sociale niste proiecte de legi care sa avantajeze dezvoltarea sociala. Colegiul unde candidez este predominant locuit de pensionari, dar si de tineri, si aceste acte normative li se adreseaza.
Cum vedeti votul uninominal?
Nu este o lege perfecta. Eu, ca profesie, sint jurist, am terminat Facultatea de Drept, am un masterat in Drept, deci cam stiu ce se intimpla cu votul acesta uninominal. Pe de o parte are lacune, pe de alta are si un element pozitiv. In primul rind, in momentul de fata sistemul de vot presupune prezenta pe lista unui partid a unui singur candidat si omul poate sa voteze persoana. Pe de alta parte, si sistemul de redistribuire are o logica, si anume aceea de a se pastra un echilibru. Foarte multi au criticat acest sistem uninominal spunind ca daca iesi intr-un colegiu pe locul intii poti sa nu iesi deputat in acel colegiu. Da, intr-adevar, se poate intimpla asa, dar daca nu ar fi asa si toti cei care ies pe locul unu ar iesi deputati ar exista o lipsa de reprezentativitate a minoritatilor celor care voteaza. Probabil PSD-ul ar fi fost avantajat daca s-ar fi intimplat asa, dar nu exista o echitate politica. Si atunci, probabil ca legiuitorul s-a gindit sa pastreze un echilibru. Conteaza mult numarul de voturi adunate intr-un colegiu.
Cum credeti ca va fi lupta electorala din Colegiul 3, unde candidati?
Foarte echilibrata. Sint contracandidati care au o experienta politica vasta. In primul rind, contracandidatul de la PD-L are o experienta foarte bogata, a fost in trei partide politice pina in momentul de fata, PRM, PC si acum PD-L. In ceea ce il priveste pe Petran, el are si o expertiza pe ceea ce inseamna institutiile publice, fiind seful Inspectoratului de Stat in Constructii in judetul Cluj. Sint oameni cu experienta, cu vechime in politica, de aceea va fi un colegiu echilibrat. In ceea ce ma priveste, voi merge foarte mult pe partea de proiecte, pe partea de discutii, de bun simt, de respect si fata de electori, si fata de contracandidatii mei. Eu m-am apropiat foarte mult de oameni in ultimii ani pentru ca asa a fost job-ul meu. O asemenea functie m-a pus in fata faptului de a avea o foarte larga comunicare cu toate categoriile de oameni. Mi-am dorit foarte mult si in aceasta perioada sa fructific si aceasta experienta si mi-am facut un birou de campanie electorala in inima cartierului Gheorgheni. In toata aceasta perioada voi incerca sa fiu cit mai mult in contact cu oamenii si sa le transmit un sentiment de stabilitate. Agenda cetateanului, dupa parerea mea, este stabilitatea si echilibrul, si eu voi fi un factor de stabilitate si echilibru in acest colegiu.
Mircea Jorj
“Doresc enorm de mult sa alung camioanele din acest oras, si asta se poate face cu o prioritizare si cu o sustinere de la nivel central, parlamentar si de la Ministerul Transporturilor.”
Autor: A consemnat Mirela OGRUTAN
sursa-monitorul de cluj
Ziua Armatei Romane
octombrie 27, 2008
Am participat la depunerea de coroane in cinstea zilei Armatei Romane, unde s-a celebrat si o slujba religioasa. Acest eveniment a fost marcat de un moment penibil. O scoala a depus o coroana de flori, iar Inspectoratul Scolar Cluj nici macar nu s-a sinchisit sa participe la acest eveniment. O alta lipsa a fost cea a Consiliului Judetean Cluj unde nu a participat nici o oficialitate( presedinte sau vicepresedinte). De remarcat ca din partea primariei a participat Laszlo Attila viceprimarul. O alta dezamagire a fost faptul ca lumea nu a mai fost incantata cu defilarea militara, asta probabil fiind o obligatie NATO, iar oamenii au asteptat minute in sir. Dincolo de aceste deficiente ce nu apartin organizatorilor ci a lipsei de respect a unor institutii publice ce datoreaza mult armatei romane, evenimentul a avut parte de o prezenta numeroasa din partea partidelor politice. Cu totii datoram foarte mult respect armatei romane, a eroilor, veteranilor de razboi si a cadrelor militare. Dincolo de tot ce se intampla in societate cota de incredere in biserica si armata este mare asa ca asta spune totul. Poporul roman isi apreciaza valorile nationale.
Atacurile politice, sport national la nivel local si central
octombrie 16, 2008
Citeam presa locala zilele acestea, cand am dat peste mai multe articole politice, prin care diversi candidati isi transmiteau amenintari si atacuri la persoana. De fapt inaintea alegerilor, politicenii romani din lipsa de argumente incep atacuri directe la persoana, acest fapt devenind sport national.
Asta ne conduce la concluzia ca sistemul politic actual este foarte fragil , iar acest vot uninominal ar trebui sa ne reformeze pe noi toti cei din clasa politica. Votul uninominal ce opereaza la noi in tara nu este unul care sa-mi inspire o incredere juridica, insa pot sa recunosc ca e un pas important pentru o evolutie calitativa a clasei politice.
Faptul ca electoratul nu merge la vot e un protest asupra prestatiei si prestantei oamenilor politici. E clar ca lumina zilei ca cetatenii nostri ne sanctioneaza pentru lipsa de respect si responsabilitate, a politicienilor de prim rang din aceasta tara. Daca institutiile statului nostru, care sunt conduse de persoane vremelnice, nu se vor a fi stabile si eficiente vom risca sa pierdem tot mai multi electori. Din pacate in ultimii 4 ani s-au dezvoltat conflicte inimaginabile intre institutiile fundamentale ale statului. Asta pentru ca o clasa politica aflata la conducere in acest interval nu a inteles ca a conduce o tara inseamna sa fi responsabil,stabil, sa colaborezi in interesul poporului tau, sa ai oameni competenti si devotati tarii precum si buni patrioti ( fara de care nu se poate concepe ca ai merita sa fi intr-o astfel de demnitate publica).
Eu unul cred ca e momentul sa aducem stabilitatea, linistea, competenta, bunastarea, solidaritatea si respectul in Romania, si sa eradicam tendintele retrograde ce s-au manifestat in acesti 4 ani. Votul uninominal e o sansa de care toti trebuie sa uzam, intrucat e preambulul unei responsabilizari a clasei politice din Romania.
PSD Cluj atacă alegerile şi cu tineri
octombrie 6, 2008
http://www.napocanews.ro/2008/10/psd-cluj-ataca-alegerile-si-cu-tineri.html
Spre surpriza multor analişti politici locali PSD Cluj a hotărât ca în locul lui Sorin Bota, care a ales să candideze la Sighetu-Marmaţiei, să fie desemnat Mircea Jorj, fostul secretar al municipiului Cluj-Napoca. Între anii 2000-2003 a fost reprezentant teritorial în cadrul Direcţiei Generale de Autorizare şi Control din Ministerul Turismului pe judeţele – Cluj, Salaj, Satu Mare şi Maramureş ( atribuţiuni de control şi autorizare), apoi director în Prefectura Cluj, ca după aceea să devină din 2003 până în anul 2006 secretarul municipiului Cluj-Napoca. A prins o perioadă dificilă când a fost desemnat secretar al municipiului, deoarece a căzut la mijloc în conflictul dintre fostul primar Gheorghe Funar şi prefectul de atunci Vasile Soporan.
Bun profesionist, dar şi sportiv de performanţă în arte marţiale (instructor şi centrură neagră 1 Dan), Mircea Jorj a avut tăria de caracter şă-şi ducă cu profesionalism misiunea încredinţată. A fost apreciat de colegii din primărie ca un om corect şi serios. A ştiut să treacă cu bine şi peste valurile schimbării atunci când Emil Boc a câştigat alegerile pentru funcţia de primar. Totuşi, în 2006 a fost îndepărtat din funcţie, concentrându-se pe o carieră politică. A devenit vicepreşedinte al PSD Cluj-Napoca, ca apoi să renunţe la funcţie pentru a deveni purtătorul de cuvânt al PSD Cluj. Astăzi este candidatul PSD Cluj la colegiul uninominal nr. 3 (zona centru – Gheorgheni), unde este prezentă o puternică minoritate maghiară care votează de regulă cu UDMR. În acest colegiu are ca şi contracandidaţi pe Petru Călian de la PD-L şi consilierul judeţean Ioan Petran de la PNL. UDMR se prezintă la alegeri cu consilierul local Csoma Botond.
Candidatul Mircea Jorj s-a născut în 1975 şi este căsătorit. Este licenţiat în Drept şi are un Master în Mecanismele Juridice ale Economiei de Piaţă. Mircea Jorj a avut amabilitatea să ofere o declaraţie în exclusivitate pentru NapocaNews:” Pentru cei care nu ma cunosc precizez ca sunt membru PSD Cluj din 1994. Am fost vicepresedintele organizatiei de tineret a PSD Cluj iar apoi vicepresedintele organizatiei municipale a PSD Cluj-Napoca, presedintele Comisiei Juridice si de Administratie Publica a PSD Cluj. In prezent detin functia de purtator de cuvant a PSD Cluj. In perioada guvernului Nastase am lucrat in Directia de Control a Ministerului Turismului, si din 2003-2006 am preluat functia de secretar al Municipiului Cluj Napoca, intr-o perioada deosebit de nefericita a orasului nostru. Consider ca prestatia mea profesionala, fiind in acea perioada cel mai tanar secretar de municipiu din Romania, cu rezultate in modernizarea si eficientizarea comartimentelor din subordine, ma recomanda in acest sens, in ciuda varstei mele de 33 de ani. Plecarea mea din administratie a survenit datorita faptului ca nu am facut compromisuri in crezurile mele. Intotdeauna am respectat colectivul si cetatenii, acest lucru ghidandu-ma permanent in activitatea mea. Asa dupa cum bine stiti m-am decis sa intru in competitia electorala pentru Camera Deputatilor din cadrul colegiului electoral numarul 3. Dupa o experienta in administratia centrala de 3 ani, in cea locala de 3 ani, precum si de vreo 8 ani in sectorul privat, am decis sa-mi pun experienta dobindita in tot acesti ani in slujba comunitatii clujene din randurile careia provin.
Prin prezenta si prestatia mea doresc sa schimb in bine toate lucrurile care nu au mers in toti acesti ani, pentru clujeni si pentru romani in general. Doresc ca aceasta confruntare electorala sa fie bazata pur pe proiecte, astfel incat sa reusim sa convingem alegatorii ca suntem capabili sa depasim o confruntare tipic politicianista si sa venim in sprijinul celor multi. De altfel doresc sa prezint proiecte de stanga sociala si sa fiu altaturi de cei multi si defavorizati cum ar fi personele varstnice, tinerii si persoanele aflate in dificultate, precum si proiecte economico- sociale de interes local, regional si national.
De asemenea am constatat ca orasul si judetul nostru a intrat intr-o izolare in raporturile cu autoritatile centrale, motiv pentru care voi sustine toate proiectele locale ce au nevoie de sustinere guvernamentala si centrala. Urmeaza ca in perioada imediat urmatoare sa imi prezint oferta mea fata de electoratul pe care doresc sa-l reprezint in Parlamentul Romaniei.Doresc ca in incheiere sa va precizez ca in semn de respect fata de electoratul Clujului si a Transilvaniei, voi initia si voi sprijini proiecte de legi ce vor asigura o dezvoltare economica si sociala la nivelul comunitatii europene din care facem si noi parte.”
Deşi s-a crezut că după refuzul de a candida a lui Vasile Dâncu şi Ioan Rus, PSD Cluj nu va găsi resurse să nominalizeze candidaţi puternici şi credibili, totuşi anunţarea candidaturii lui Mircea Jorj dovedeşte că a sosit vremea promovării noii generaţii de politicieni.
I.Ţ.
http://www.ziarulfaclia.ro/PSD-a-umplut-golurile-neasteptat-de-bine+17202
PSD a umplut
golurile
neasteptat
de bine
Sîmbătă-Duminică, 4 Octombrie 2008
| Social-democratii clujeni si-au definitivat lista de candidati pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc la sfirsitul lunii noiembrie, a anuntat ieri presedintele organizatiei, Vasile Soporan. Dupa “pierderea” lui Sorin Bota in favoarea unuia dintre colegiile maramuresene, conducerea PSD Cluj a decis sa-l nominalizeze drept candidat in colegiul trei pentru Camera Deputatilor pe actualul purtator de cuvint al organizatiei judetene, Mircea Jorj. Pina nu demult, vicepresedinte al organizatiei municipale – Jorj renuntind la aceasta functie in momentul in care a preluat-o pe cea de purtator de cuvint -, tinarul, in virsta de 33 de ani, considera ca experienta dobindita in cadrul administratiei locale este o recomandare suficienta pentru batalia in care s-a angajat. “Ma voi bate sa cistig acest colegiu. Desi sint tinar, am o experienta destul de vasta in ceea ce inseamna administratie publica centrala si locala. Ca secretar al municipiului Cluj-Napoca – si sub mandatul fostului primar, cit si al celui actual -, am avut un mandat destul de dificil, dar nu am facut compromisuri, desi domnul Funar mi-a intins multe capcane. Consider ca voi face fata acestei provocari si cred ca expertiza mea in administratia publica locala imi va fi de mare folos. Intru in campanie fara teama si fara retineri”, sustine proaspat nominalizatul candidat al PSD Cluj pentru colegiul de deputati numarul trei. Tot ieri, Soporan a mai anuntat retragerea din cursa pentru Parlament a fostului inspector scolar general Constantin Corega, respectiv inlocuirea acestuia cu profesorul Ioan Bolovan, vicepresedinte al organizatiei municipale, care va candida in colegiul senatorial numarul unu. “Domnul Corega a fost nevoit sa renunte din motive personale, care au survenit ulterior nominalizarii sale. Dinsul a fost inlocuit de profesorul universitar Ioan Bolovan, o personalitate in domeniul cercetarii, al istoriei”, subliniaza Soporan. Adriana STUPAR |
http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=17052
http://www.time4news.ro/politica/doi-candidati-psd-schimbati/
http://www.citynews.ro/Jorj-in-locul-lui-Bota+20847
http://www.amosnews.ro/index.php?titlu=Schimb_de_candidati_la_PSD&name=News&file=article&sid=257438
Dragi prieteni
Azi 4.X.2008 m-am hotarat sa scriu din nou pe blog.
A trecut ceva timp de cand nu am facut-o. Multe dezamagiri m-au incercat in aceasta perioada. Dar am hotarat ca e timpul sa ma implic mai mult in politica si sa-mi spun un punct de vedere in care eu cred. Din pacate pentru mine nu sunt un subtil, si de aceea am zis ca am doua alternative, prima sa ma retrag in anonimat si sa-mi continui linistit viata sau sa lupt pentru ceea ce cred eu despre politica si societate asta chiar cu riscul de a-mi face si multi adversari. Dupa o perioada de cumpana, am decis. Intru in lupta alaturi de prieteni si colegii mei animat de dorinta arzatoare de a contribui la o schimbare adevarata, la o purificare a raului care a pus stapanire pe noi toti. Asadar toata experinta mea in administratia locala si centrala precum si echilibrul si bunul simt sa il pun in slujba oamenilor din randul carora sunt si eu. Din respect pentru ei (necunoscuti si cunoscuti) m-am hotarat sa candidez intr-un colegiu electoral din municipiul Cluj-Napoca respectiv colegiul 3 pentru Camera Deputatilor. Intotdeauna mi-a placut sa fac ceva pentru oameni si sa pot sa dau ceva inapoi societatii din care provin. Sunt membru PSD din 1994 si niciodata nu am oscilat catre un alt partid politic, intotdeauna am crezut in stanga la nivel doctrinar. M-am simtit mandru de echipa din care fac parte chiar daca am fost pe margine de cele mai multe ori dar am apreciat valorea individula a fiecarui coleg de al meu. Am trecut si prin multe dezamagiri pe care le-am retrait alaturi de organizatia la care am aderat din 1994 incoace. Am jucat in echipa cu sinceritate si onestitate. Nu am facut jocuri murdare si compromisuri, am zis tot ceea ce credeam si animat de respect, verticalitate si bun simt am mers inainte. Poate nici azi nu sunt prea bune vremurile in care traim, dar sunt vremurile noastre si de aceea trebuie sa ne luptam sa ne schimbam in bine toti si sa alungam norii negrii ce planeaza de multa vreme asupra noastra. Asta inseamna ca treuie sa te lupti si cu tine insuti uneori iar apoi cu altii. De aceea azi pornesc la drum din nou cu incredere si speranta. De acum incolo pragmatic trebuie sa privesc lucrurile si sper ca tot mai multi oameni sa adere alaturi de mine si crezurile mele.
Ce pot sa va mai spun ca am facut in ultima vreme. Am demisionat din functia de vicepresedinte al PSD Cluj-Napoca pentru a putea prelua functia de purtator de cuvant al PSD Cluj si pe cea de secretar cu probleme de imagine si mass media unde alaturi de echipa mea cu care de vreo 11 ani lucram in cadrul Comisiei juridice si de administratie publica a PSD Cluj Napoca am inceput sa lucram la comunicarea si imaginea organizatiei judetene a PSD Cluj.
Imi e dor de munte sa ies cu Alf (Bracul meu de vanatoare) si sa alergam impreuna sper sa mai am un pic de timp si pentru asta.
Sa auzim de bine si schimbarile ce vor urma sa vina sa fie de bun augur pentru oameni.